Totalul afișărilor de pagină

3 feb. 2011

TIMP...DE OAMENI


Te-am reintalnit intr-o clipa singulara, intr-un colt uitat de seara. Erai la fel de frumoasa ca si in amintirile mele. Neschimbata. Chipul bland iti era aproape ideal acoperit de o suvita rebela din parul tau, care nu lasa decat sa se intrevada foarte delicat frumusetea diafana care te insotea asemeni unui parfum tainic. Te preumblai parca, fara sa atingi deloc pamantul, pluteai in pasul tau de blandete neasemuita precum o atingere de vant.
                        In fata ta, timpul inceta sa mai existe, reducandu-se voit la o neinsemnata notiune. Chiar si eu insumi ma regaseam in baza acelei notiuni, degustand cu mult aplomb o magnifica uitare de sine.
n      Imi era dor de tine sa stii….(“i-am spus cu glas tacut”)
n      Nu poti sa manifesti dor nespus de o fotografie Dane( “mi-a raspuns cu glas din glas de vant”)
n      Iubesc fotografia aceea….(“ca un zumzet de lumina”)
n      Tu nu stii sa iubesti, nu stii decat sa definesti o notiune care ar aduce cu asta(“ce e trecut trecut sa mai ramana”)
n      Stiu doar ca existi acolo in mintea mea, un sursur delicat de apa(“cu raceala de cuvinte”)
n      Ti-ai pierdut mintile…(“ fara glas”)
Si iata cum timpul incepe a se revarsa spargand in tandari notiunea ce-l tinea captiv pret de o clipa singulara, curgand in nesimtire neoprit de nimeni. Nici o bariera nu-l precede in scurgerea-i navalnica, nici un pustiu nu-l seaca de putere. Nici noi nu il oprim din evadarea lui si ne precede-n simturi, in judecata, in semne, in intrebare. Ne regasim aievea in loc privat de timp, de freamat sau durere…..

28 ian. 2011

DEPENDENTA

Ceea ce nu am reusit sa inteleg niciodata a fost este si va ramane incompetenta umana in a se disciplina pe sine insasi. In a se educa sa parvina pertinent pe piata de desfacere a liberului arbitru in contextul in care ar trebui sa diferentieze realitatea de virtualul non-palpabil. Insa intr-un mod fatis trateaza cu cea mai mare inconsistenta posibila propria lor realitate reducand la absurd fiecare inteles si mai apoi educandu-l sa devina un adevar general valabil.
                        Ori tocmai acest aspect nu isi gaseste locul intr-o incercare de rationare, logica. Pur si simplu se distorsioneaza intr-o forma de exprimare vizuala, non-verbala, de expresionism autentificat de la persoana la persoana. Devine o vorbarie inutila despre un subiect devenit deja un tabu. Noi oamenii ne obisnuim sa ne vindem unii altuia vrajeli in care ajungem sa credem ba chiar sa ne intrepatrundem la un moment dat. Si in realitate totul nu este nimic mai mult decat colb aruncat efectiv in ochi. Ne place sa ne mintim si sa suferim de reciprocitate, ne place sa ne cunostem de suprafata deorece este perfect logic sa nu incercam sa ne dezvaluim nimanui sufletul, ne place sa ne suspectam unii pe altii si ne acordam un pustiu de incredere care in realitate abia se strecoara pe furis. Ne place sa credem ca ne place. Credem cu tarie in cuvinte dar uitam principiul faptelor. Ne strecuram printre vorbe cum se unduie pestele prin apa. Totul se sprijina intr-o suprafata creata de imaginativul nostru si se doreste a fi punctul de plecare care ar trebui sa desavarseasca cercul nostru stramt.
                        Insa adevarul este ca nu il recunostem ca apartinanadu-ne noua insine. Suntem prea robotei sa ne mai pese de adevarul din fata noastra. Credem in basme, ba chiar le fabricam tocmai in ideea de a ne sprijini mai bine realitatea noastra creata artificial. Virtutea astazi a ajuns o virtute. Stiu ca este absurd ce spun, dar in sinea voastra toti va loviti de exact aceleasi aspecte. Viata nu este nimic altceva decat o puzderie neinsemnata de mesaje scrise trimise spre a disimula realitatea noastra proprie.
Asadar: -- Salut, numele meu este Daniel si sunt dependent de absurd, de versurile rostite in tacere, de non forma, de non-sens, de respirat cuvinte prin prisma ta, a mea, a lor....
                       
                       

27 ian. 2011

DOAR....


sunt strapuns in cercuri, strans in lanturi de otel
si ochiul meu a incetat sa creada-n stropul de inconstient
scurs intr-o frantura de secunda din imens de cer
spre lumea ta prea simpla
ne ingustam in orizont verbal si cerem indurare pentru un prea scurt raspuns
a unui univers orizontal ce-si plange inconsistenta
sub pleoapa-ti tremuranda….

GEAMAT


ma revars din glasul tau frumoasa domnisoara cu rost
de prea mare intelegere pentru un glas din fum croit pe masura
sufletului meu,
ma regasesc in colturi de lumina frageda asteptand
sa imi gusti geamatul de iubire
din dragoste nemasurata
pentru ingeri

ATINGERE DE SOAPTA


te ating in soapta, tacut, aproape mut
sa nu iti tulbur tie cumva somnul cu glasul meu de lut
iar mult prea castul tau sarut
se prelinge-n ceas de seara
fara glas
in soapta,
tacut,
aproape mut,
sa nu imi tulbure mie cumva fruntea cu glasul sau scazut
si tacuti stam noi in ceas de taine vechi
sorbindu-ne adanc din ochi celesti,
graind incet, arare, aproape mut
sa nu trezim noi cumva noaptea, cu al nostru glas scazut

26 ian. 2011

DRAGOSTE IN CERCURI


Stii astazi am degustat dimineata langa chipul tau indepartat. Si am deschis ochii zambind. Am deschis sufletul cu sarguinta dorului care ma mistuia de o vesnicie de clipe, rememorand cu delicatete vremurile din apus de soapte. Esti la fel de zambitoare ca atunci in ultima clipa petrecuta impreuna inainte sa pleci. La fel de dogoritor iti este vapaia inimii chiar si dincolo de viata, dincolo de inteles, in freamat de glasuri albe.
                        Ma regasesc din nou la inceputul primului cuvant. Stau nemiscat in fata fiecarei umbre ce precede un zambet celest. Stii, imi este dor de bataia constanta a inimilor nascute gemene, imi este dor de ratiunea de a degusta clipa dintr-un pocal de timp prelungit in absurd. Imi lipsesc uneori la ceas de seara, rasetele tale cand iti povesteam cum cad frunzele, cat de efemere sunt florile de camp, cand ma ma intrebam cum gusta intelesul de a fi un copac. Mai tii minte? Imi spuneai ca ma framant prea mult la lucruri neintelese. Si radeai in hohote. Noi suntem nemuritori spuneai! Suntem nemuritori si atingem impreuna perfectiunea cercului. Insa vezi iubirea mea, fiecare cerc are colturile lui indescriptibile, are notiunea lui de inteles. Se descompune in lungimi de arcuri si creaza unghiuri imposibile. Notiuni de vise increstate in lungimi de masura calculate matematic sa de-a intotdeauna mai putin decat trebuie.
                        Si iata-ma in amurg de clipe singur in fata ta. Chipul tau zambeste dincolo de amintiri, dincolo de forme, tacut in noapte.

UNUI INGER


mai tii minte iubita mea cum ne inmugureau pe buze soaptele
de adanc amor impletit in vers de intelegere?
cum ne degustam in fractiuni de clipe ca doi nebuni
si miez de noapte ne atingea in patimi de lumina alba
in tandem de inimi peste tot?
chiar cerul se resemna supus in freamatul de dor necunoscut
ce ma preceda spunandu-ti
te iubesc