Totalul afișărilor de pagină

28 ian. 2011

DEPENDENTA

Ceea ce nu am reusit sa inteleg niciodata a fost este si va ramane incompetenta umana in a se disciplina pe sine insasi. In a se educa sa parvina pertinent pe piata de desfacere a liberului arbitru in contextul in care ar trebui sa diferentieze realitatea de virtualul non-palpabil. Insa intr-un mod fatis trateaza cu cea mai mare inconsistenta posibila propria lor realitate reducand la absurd fiecare inteles si mai apoi educandu-l sa devina un adevar general valabil.
                        Ori tocmai acest aspect nu isi gaseste locul intr-o incercare de rationare, logica. Pur si simplu se distorsioneaza intr-o forma de exprimare vizuala, non-verbala, de expresionism autentificat de la persoana la persoana. Devine o vorbarie inutila despre un subiect devenit deja un tabu. Noi oamenii ne obisnuim sa ne vindem unii altuia vrajeli in care ajungem sa credem ba chiar sa ne intrepatrundem la un moment dat. Si in realitate totul nu este nimic mai mult decat colb aruncat efectiv in ochi. Ne place sa ne mintim si sa suferim de reciprocitate, ne place sa ne cunostem de suprafata deorece este perfect logic sa nu incercam sa ne dezvaluim nimanui sufletul, ne place sa ne suspectam unii pe altii si ne acordam un pustiu de incredere care in realitate abia se strecoara pe furis. Ne place sa credem ca ne place. Credem cu tarie in cuvinte dar uitam principiul faptelor. Ne strecuram printre vorbe cum se unduie pestele prin apa. Totul se sprijina intr-o suprafata creata de imaginativul nostru si se doreste a fi punctul de plecare care ar trebui sa desavarseasca cercul nostru stramt.
                        Insa adevarul este ca nu il recunostem ca apartinanadu-ne noua insine. Suntem prea robotei sa ne mai pese de adevarul din fata noastra. Credem in basme, ba chiar le fabricam tocmai in ideea de a ne sprijini mai bine realitatea noastra creata artificial. Virtutea astazi a ajuns o virtute. Stiu ca este absurd ce spun, dar in sinea voastra toti va loviti de exact aceleasi aspecte. Viata nu este nimic altceva decat o puzderie neinsemnata de mesaje scrise trimise spre a disimula realitatea noastra proprie.
Asadar: -- Salut, numele meu este Daniel si sunt dependent de absurd, de versurile rostite in tacere, de non forma, de non-sens, de respirat cuvinte prin prisma ta, a mea, a lor....
                       
                       

27 ian. 2011

DOAR....


sunt strapuns in cercuri, strans in lanturi de otel
si ochiul meu a incetat sa creada-n stropul de inconstient
scurs intr-o frantura de secunda din imens de cer
spre lumea ta prea simpla
ne ingustam in orizont verbal si cerem indurare pentru un prea scurt raspuns
a unui univers orizontal ce-si plange inconsistenta
sub pleoapa-ti tremuranda….

GEAMAT


ma revars din glasul tau frumoasa domnisoara cu rost
de prea mare intelegere pentru un glas din fum croit pe masura
sufletului meu,
ma regasesc in colturi de lumina frageda asteptand
sa imi gusti geamatul de iubire
din dragoste nemasurata
pentru ingeri

ATINGERE DE SOAPTA


te ating in soapta, tacut, aproape mut
sa nu iti tulbur tie cumva somnul cu glasul meu de lut
iar mult prea castul tau sarut
se prelinge-n ceas de seara
fara glas
in soapta,
tacut,
aproape mut,
sa nu imi tulbure mie cumva fruntea cu glasul sau scazut
si tacuti stam noi in ceas de taine vechi
sorbindu-ne adanc din ochi celesti,
graind incet, arare, aproape mut
sa nu trezim noi cumva noaptea, cu al nostru glas scazut

26 ian. 2011

DRAGOSTE IN CERCURI


Stii astazi am degustat dimineata langa chipul tau indepartat. Si am deschis ochii zambind. Am deschis sufletul cu sarguinta dorului care ma mistuia de o vesnicie de clipe, rememorand cu delicatete vremurile din apus de soapte. Esti la fel de zambitoare ca atunci in ultima clipa petrecuta impreuna inainte sa pleci. La fel de dogoritor iti este vapaia inimii chiar si dincolo de viata, dincolo de inteles, in freamat de glasuri albe.
                        Ma regasesc din nou la inceputul primului cuvant. Stau nemiscat in fata fiecarei umbre ce precede un zambet celest. Stii, imi este dor de bataia constanta a inimilor nascute gemene, imi este dor de ratiunea de a degusta clipa dintr-un pocal de timp prelungit in absurd. Imi lipsesc uneori la ceas de seara, rasetele tale cand iti povesteam cum cad frunzele, cat de efemere sunt florile de camp, cand ma ma intrebam cum gusta intelesul de a fi un copac. Mai tii minte? Imi spuneai ca ma framant prea mult la lucruri neintelese. Si radeai in hohote. Noi suntem nemuritori spuneai! Suntem nemuritori si atingem impreuna perfectiunea cercului. Insa vezi iubirea mea, fiecare cerc are colturile lui indescriptibile, are notiunea lui de inteles. Se descompune in lungimi de arcuri si creaza unghiuri imposibile. Notiuni de vise increstate in lungimi de masura calculate matematic sa de-a intotdeauna mai putin decat trebuie.
                        Si iata-ma in amurg de clipe singur in fata ta. Chipul tau zambeste dincolo de amintiri, dincolo de forme, tacut in noapte.

UNUI INGER


mai tii minte iubita mea cum ne inmugureau pe buze soaptele
de adanc amor impletit in vers de intelegere?
cum ne degustam in fractiuni de clipe ca doi nebuni
si miez de noapte ne atingea in patimi de lumina alba
in tandem de inimi peste tot?
chiar cerul se resemna supus in freamatul de dor necunoscut
ce ma preceda spunandu-ti
te iubesc

25 ian. 2011

RATIUNE DIN NON-RATIUNE


Raţiune din non-raţiune

Şi iată-ne în început de noapte, în început de viscol pipernicit în frigul pătrunzător de ianuarie cu forme de exprimare încărunţită-n albul orbitor care ne chinuie ochii dincolo de întuneric. Iată-ne din nou la fel de umili, la fel de tăcuţi în faţa fiecărei nopţi care precede tăcuta zi. Cu fiecare strop de înţelegere ne îndepărtăm parcă mai mult de sensul unei raţiuni ce se dorea foarte superioară. Ne reducem în schimb la absurd. Ne micşorăm din ce în ce mai mult până când tot ceea ce am reprezentat dispare în neant. Ne-am obişnuit foarte prost cu noţiunea de a nu realiza nimic, conturându-ne într-o nonformă, respirând la numitor comun şi hrănindu-ne toţi cu o singură gură. Se degustă inconsistenţa chipului de rând şi se vinde la rang de mare artă prostia.
Am devenit o masă de insecte reduse la esenţialul direct impus şi ideal acceptat ca fiind parte cotidiană a unei vieţi care nu mai posedă decât început, deşi, dacă este să o luăm logic, la noi nici măcar începuturile nu mai gustă nimic din puritatea primului început. Realitatea impusă precede o viaţă de abstinenţă, bine disciplinată care şi-a permis pentru o singură frântură de clipă să adoarmă cu capul pe birou. Ei bine, tocmai această clipă a condamnat sensul existenţial. L-a transformat în cenuşă şi l-a aruncat într-un colţ atât de stingher încât nimeni şi nimic nu îi mai poate dărui acea formă veritabilă de început. Cu nonşalanţă se descompune în dezacorduri verbale, pierzându-şi adevărata identitate printre rămăşiţe neinteligibile de litere solitare. Adevăratele esenţe ce derivă din raţiunea primului început nu îşi mai regăsesc originile. Primordialitatea nu se mai  măsoară în transcendenţă deoarece însăşi timpul nu mai gustă acelaşi calapod din timpurile străvechi. Astăzi tronează cu adânc aplomb înţelepciunea crescută la marginea unei gropi de gunoi metropolitane. Este acea înţelepciune urbană, crescută în mediul defavorizat, completat cu un întreg derivat dintr-un non-întreg care se conturează a fi o experienţă de înţelegere, cu  un rost bine delimitat al unei existenţe la marginea societăţii. Această esenţă se conturează în muzică, în nonliteratură, în încercarea de a transforma în vedete, inclusiv şi peştii prinşi cu dinamită sau curent pentru acele făpturi care au rol de actriţe sau cântăreţi de patru corzi sau pur şi simplu nişte spectre pentru care o frază rostită lung cu voce de prea-imbecil constituie un vedetism într-o ţară deja sărăcită în creiere. La noi sunt divinizate curvele, se cântă manele în televiziunile naţionale şi se cere libertate, egalitate, şi fraternitate cu broaştele ţestoase. Azi mâine în tradiţie veritabil bizantină, va veni preaiubitul iconodul ales de proştii ăştia de români şi pupat în cur de marea masă a înţelepţilor crescuţi lângă groapa comună a mentalităţii umane şi ni se va oferi să divinizăm un cur de negru. Această prescripţie este cerută deja în mediile academice deoarece au devenit cu mici excepţii la fel de portocalii ca şi hepatita. Nu am reuşit niciodată mă capacitez să degust prost-gustul şi să fiu mândru că exist fără să gândesc. Logicitatea de a exista imatur într-o lume deja luată de-a gata începe să devină tot mai intens o enormitate. Vastitatea deşertului are însă raţiunea ei. Acolo miliardele de particule de siliciu desăvârşesc frumuseţea sălbatică a naturii în fiecare crepuscul de dimineaţă şi sfârşit de arşiţă. Pe când la noi, deşertul am devenit noi înşine. Suntem nişte particule de praf pierdute una în imaginativul fără raţiune de sine al celeilalte.
Nu mai reprezentăm nimic şi totuşi încercăm să reprezentăm totul. Suntem asemeni unor scrisori care sunt trimise fără adresă destinatarului şi atât se rotesc prin preajma raţiunii de a fi percepute ca nevalide până sfârsesc exact aşa cum era logic la coşul de gunoi. Ne hrănim cu propriile noastre himere, respirând acorduri muribunde, îngropându-ne în rigurozităţi întârziate într-un religios temporar. Ei bine tocmai aceste aspecte trebuiesc eradicate şi tot acest întreg de nonexistenţă trebuie reinventat. Pentru că deja perceptele de nebunie indusă nu mai posedă nicio bază reală. Au devenit fumate. Sunt perisabile şi put a hoit. Într-un fel sau în altul trebuie să ne resuscităm raţiunile prin infuzie de capital. Un capital ne-importat din treptele inferioare bunului simţ, ci preluat dintr-o ultimă fărâmă de moralitate care mai rezidă încă existenţele noastre. În vremuri absolut imemoriale, dascălul era cel care corespundea imaginii de lumină. Aducea consistenţă modului de viaţă impus, rotunjindu-l pe cât reuşea într-un cerc de corespondenţă. O corespondenţă între el şi o masă amorfă de incultură acceptată. Nu puţine au fost acele cazuri când această făptură plătea cu viaţa dorinţa lui de a aduce lumină. Dar a reuşit să transforme toată acea conştiinţă naţională inexistentă într-un focar de înaltă cultură. Astăzi dascălul este doar o marcă înregistrată care cere drepturi fără a lupta însă pentru ele. Se complace într-un univers de meditaţie, în sensul invers al cuvântului în sine. Preferă să tacă, să înghită şi să îşi plângă de milă. Asta numai din cauză că nouă, pătura de aşa zişi aducători de lumină, nu sunt nimic altceva decât produsul generaţiei PRO care a distrus toată raţiunea de a milita nu pentru binele tău personal, ci pentru al celuia de lângă tine. Asta s-a dus de fapt dracului. Noţiunea de a-ţi ajuta aproapele tocmai prin prisma propriei tale educaţii. Pentru că nu mai există educaţie. Nu înseamnă că a fi dascăl eşti dintr-o dată după trei ani universitari o mare vedetă, un dex ambulant menit să provoace valuri de esenţe. Totul a devenit o aberaţie. Profesorii cei vechi nu mai dau doi bani pe educarea lichelelor care la rândul lor preferă să se culce cu subiecţii meniţi a primii o brumă de educaţie. Şi mai dorim să avem parte de decenţa unei vieţi normale?! Care decenţă, stimaţii mei colegi? Intelectualitatea pleacă din nevoia noastră individuală de a evolua dincolo de coperţile unei cărţi, nu de a face din prostie un sport naţional!!!!

23 ian. 2011

HIMERE


te cuprind in brate de himera incercand sa iti patrund esenta
jumatatii desprinse dintr-un singur intreg
abandonat intr-un sfert de ora neinteles
ce plange cu lacrimi de nisip
si ma urmaresti cu pasii tai de casta eva
cum imi scald in colb constiinta
cum din nimic orice nimic se naste
nu are nici rost, nici tremur, nici inteles

21 ian. 2011

SCRISOAREA UNUI MURIBUND



SCRISOAREA UNUI MURIBUND

Nu este o scrisoare de adio. Nici măcar un testament. Nu m-am sinucis. Am murit de tristeţe. În fiecare linguriţă de clipă am murit puţin câte puţin. Viaţa în raţiune nu a mai rămas pentru mine. Nejustificată ar fi fost o viaţă logică, plecată din prisma primului punct, desăvârşită într-un prim pas spre infinit. Cum acest pas nu poate fi măsurat în lungimea vieţii unui om, de ce aş fi eu acest om?! De când este imperios necesar să fiu eu partea cea mai importantă din fiecare minut acordat ţie?! Pentru a respira prin ochii mei de fiecare dată când dormi adânc în patul nostru de aripi?!
            Îţi dai seama cât de bizar e comparată toată chestiunea aceasta în contextul în care astăzi aşteptăm să treacă mâine, numai de dragul de a ne fabrica amintiri. Ne regăsim întreţinându-ne în aceeaşi voce care ne subjugă realitatea noastră fabricată şi nu mai deosebim ziua de întuneric şi seara de dimineaţă. Când ajungi după o viaţă întreagă de sclavagism declarat în faţa tuturor celor ce ne-au cerut luna de pe cer, dragostea mea, astăzi am devenit atât de laşi să ne mai cerem drepturile primelor noastre vise, încât nu mai este deloc ciudat să nu ne regăsim pe noi înşine. Gândeşte-te, iubită pierdută în cadrilater de amăgire, ce lucruri măreţe am iubit cândva, demult, când nu protestam din genunchi la cerul ăsta prea portocaliu din rest de iarnă. Gândeşte-te în amintirea bătrânilor noştri Cahul si Ismail, alungaţi din prea multă dăruinţă iadului rusesc şi preaiubitei tale Molda, acea inimă pierdută care încă îşi mai zbate tristeţea pierderii surorii sale prea blândă Bucovina. Plâng inimi de regine, iubito, îngropate în Balcicul din bătrân pământ strămoşesc.
            Nu mai există niciun sâmbure de înţelegere deoarece tot acel întreg de care îţi spuneam a catadicsit să se întrepătrundă într-un nonsens din ce în ce mai tulbure, şi-a descoperit latura distrugătoare, plină până la refuz cu acel fanatism refulat în tendinţe de dictatorial, dar un dictatorial ce suprimă clasa gânditorilor, lăsând în preajmă doar pe cea a veritabilului pupincurist ce se vinde fericit pe treizeci de ani oricărui care îi aruncă o bucată de pâine. Tocmai din acest motiv sufletul meu se usucă tremurat, se prăbuşeşte în el însuşi, cade pradă licuricilor de lampă veche.
            Am murit de tristeţe, fără niciun freamăt. De niciunde nu se mai întrevede lumina codrilor tăi şi foşnetul apelor tale. Pentru că tu, draga mea, noi, nu ne mai regăsim în niciun colţ de noapte, în niciun ţipăt de zi. E doar un nimic veritabil.
            Drept urmare, somn uşor la toată lumea…

20 ian. 2011

PROTESTUL AFARA-MAI SOLIDAR DECAT TARA

Am aflat cu consideratie cum in afara granitelor tarii protestul indreptat impotriva preturilor gigantice la combustibili( dintr-o tara exportatoare de petrol dar care logic a gasit de cuviinta sa isi concesioneze bunurile sale nationale strainilor, pe 30 de ani in acesta speta OMV-ul austriac),a avut o amploare mare in special in orasele italiene unde acei romani care imbogatesc in fiecare an buzunarele guvernantilor nostri prin infuziile masive de moneda straina au protestat efectiv. Au mers timp de trei zile pe jos sau cu bicicletele la munca. Au facut asta in spirit de camaraderie cu fratii lor din romania care au alimentat timp de trei zile. Unitatea este cea care ne lipseste noua romanilor,unitatea de a fi asemeni unui lant care sustine sa nu se prabuseasca un crez national care se doreste eradicat. Oameni buni deschide-ti ochii!!! Voit vi se inoculeaza non-sensul si non-cultura explicandu-va eronat ca puteti ajunge presedinti ai unei natiuni cu doar cinci clase. Din contra o sa ajungeti cea mai mare masa de manevra din lume si cel mai gigantic pres in care toata Europa isi sterge bocancii. Prima data au facut asta englezii cand ne-au cedat rusilor, acum ne calca in picioare Europa si FMI-ul. Pana cand mai puteti indura asemenea umilinte? In Milano, romanii care isi rup bratele sa "traiasca mai bine" au protestat pentru voi toti, au facut front comun....Voi ce faceti in afara de a va plange ca niste smiorcaiti?

19 ian. 2011

FRUCTUL INTERZIS


ma infrupt din fructul interzis prin ordonanta divina
a celui dintai proscris al lumii tale
care se saturase sa bajbaie prin intuneric de unul singur
ma catar printre ramurile inconsistentei tale fara grija
prabusirii in absurd
culegand minute din orele necunoscute ce ti se preling tacute-n palma

eu, inger rar, sunt un simbol desprins din vechile peceti
imbaiat in roua diminetilor de vara
inscrisuri cenusii din file imbatranite-n ani de asteptare
a intelegerii celei dintai
sunt sfertul unui punct rasarit in spin din pleoapa ta plapanda
colt de lumina desprins din zambet aiurit
mult prea simplu

18 ian. 2011

ROMANUL GUSTA RATIUNEA INTELESULUI DE UNITATE?

Credeti voi oare ca prin insasi prisma fiintei sale romanul este o natura moarta, un simbol al unei decadente a sufletului si ratiunii sale? Pentru ca sincer sa fiu am ajuns la concluzia urmatoare: pe de o parte constiinta de sine inca exista, prin ochii acelor ultimi intelectuali care se doresc a fi redusi la tacere de un sistem de marlanie cum nu a mai intalnit Romania, in timp ce pe de alta parte, lumea cea trista, acei indivizi care nu isi permit luxul unei bune comunicari, lipsa mijloacelor si care prin prisma a ceea ce fiinteaza sunt cei mai loviti de soarta deoarece chiar reprezinta masa de manevra a tuturor regimurilor care au sufocat in ultimele doua decenii aceasta tara. Aceasta categorie din urma trebuieste ajutata sa deschida ochii. Rog pe aceasta cale pe voi cei care ma citesc, cei care ma inteleg, sa gasim calea cea mai deschisa pentru luminarea marii mase a poporului tinut deliberat in intuneric.

17 ian. 2011

INTELEGE-MA

gusta-ma!
gusta-mi frantura a ceea ce am mai ramas
atinge-ma!
atinge umbra a ceea ce a mai ramas
intelege-ma!
intelege gustul celei dintai atingeri si lasa
gand in gand ce iti zambeste-n soapta
cum inalt atinge cerul vechilor dorinti

si iata-n dar primeste timpul, tainicului dor din dor de duca rupt
si lacrimi de aripi ruginite-n graba primului clipit

13 ian. 2011

DESPRE MAIMUTE


Incredibilul situatiei pe meleaguri cat de cat autohtone isi are definitia in elementul perfect ilogic care salasuieste printre vai si campii. Capitonata in deplina ignoranta, prostia la numitor comun se degusta bagatelizata la rang de cocalarus-cimpanzeus, o specie oarecum nou aparuta si totusi la fel de veche ca si termenul de antropoid.
            Asteptarea de minuni conduce foarte lesne spre asteptarea interminabila care conduce exact unde ne asteptam sa conduca. Adica nicaieri. Non-sensul de a respira in vid. Si uite ca unii reusesc sa traiasca absolut anaerob. Reusesc sa se desavarseasca in contextual unui mediu propice dezvoltarii bacteriilor. Fantastic ce cale lunga este de la o bacterie la un antropoid. Si cand mirarea de a fi devenit in milioane de cicluri unul intreg pe deplin sanatos plin de verva si cu masa musculara intacta mascul beta, mintea nu mai are loc in cutiuta ingusta cu rost de scafarlie. Si in fond pentru ce mama dracului sa ai gust de ratiune? Cand poti atat de usor sa intretii rostul unui non-sens prin simpla atingere a acestuia fara a-l palpa pur si simplu. Ideea potrivit careia renasterea este apanajul pasarii Phoenix presupune ca acest simbol ar apartine de un rost rational. Rationalul derivand dintr-un punct, avand de la plecare obsesia concreta a cercului, beneficiaza de tendinta acuta de a se desavarsi in fiecare clipa de existenta a individului. Insa ceea ce incerc eu sa explicitez aici tine de domeniul fantasticului. Pai intrebati de ce? Ganditi-va ca dintr-o data lumea se duce de rapa si pe intreaga suprafata a unei planete de devastate de prostie ramane un singur vajnic exponent al unei civilizatii fracturate in fasii si rupte in unghiuri. Si contrar a tot ceea ce credeti, exponentul in cauza nu are timp sa gandeasca situatia in care se afla fiind mult prea preocupat pentru cautarea fructelor ciuruite de radioactivitate. In esenta reductibilitatea la maimuta se afla deja in mari prefaceri. Timpul bate el insusi in retragere in fata unui asfel de aspect atat de irelevant incat nici macar el insusi nu il poate concepe in toata maretia lui. Idealul in conceptia spatio-temporala are definitia doar in antichitate. Epoca marilor prefaceri abia atunci si-a gasit un inteles al cuvintelor si al ratiunii logice. A fost probabil singura etapa din existenta umana cand omul chiar a rationat.
                        Astazi rationamentul este un instrument care nu mai este uzitat. In fond la ce ii trebuie ratiune unui adunator culegator? Cand degradarea colosala la rang de antropoid se va stabiliza definitive atunci putem afirma cu certitudine ca pamantul va fi cea mai mare gradina zoologica din toata galaxia. Si in gradina asta regasim doar papagali si maimute. Pentru ca ambele specii in esenta lor copiaza intreg ansamblul daruit cu dragoste de ultimul vajnic aparator al prostiei absolute. Unul singur exista si se doreste lider incontestat al acestui nou curent care a prins atat de mult teren in tarisoara asta incat mai lipseste putin si regasim in constitutie legea care iti confera dreptul de a fi prost, foarte prost sau de ce nu cel mai prost. Si fiind cei mai prosti de pe planeta, masa de manevra a vajnicului, dreptul de a primii de mancare este doar la lumina portocalie a conducerii celei mai mari gradini zoologice din lume
                        Si cum spune asta micul, domnilor sa traim mai rau ca de bine ne-am cam saturat nu sunteti de acord?.....!!!!

12 ian. 2011

ROST DE VREME REA



te strecori printr-un cuvant brut aruncat pe un colt de foaie
ce era candva imaculat
sa te ascunzi de profunzimea fiecarei litere necizelate-n mangaieri
de hau abrupt
se prelinge-n tine zbaterea de aripi tinere
si cu rost si fara rost
de vreme rea-i satula lumea si de prostul devenit
gand din gand comun
fara niciun rost


11 ian. 2011

HRANESTE-TE


iubito hraneste-te din mine in colt alb
gusta prin ochii mei netezimea intregului
din fiecare fractiune de clipa autentica ce ne regaseste pe amandoi
in amurg de inteles
iubito, traieste prin mine in strop ars din roua proaspata
si timp din timp, graind din vanturita ne-lumina,
ne petrecem soapte, in rand de egoism matur
pur si simplu…

NE PRETUITE SOAPTE...

am atins ilustra liniste de vesnicie
gustand cu adanca plecaciune din fiecare clipa prelinsa din ochii tai,
sfartecand in bucati minute ce isi tipau nelinistea
in gand de rasarit

10 ian. 2011

ANGELIC...SI IUBITO...

te iubesc in jumatati de cercuri soptite-n miez de seara
ca un intreg de prea multa intelegere pentru propria-ti inima
crescuta intr-un spin, necugetat rasarit din palma ta dreapta
mugur de intelegere
te iubesc in jumatati de inimi ce-si bat la unison intensitatea
fiecarui cuvant din vers alb,
picurat in grai aproape mut,
sa nu iti trezeasca tie cumva noaptea cu glasul lor scazut

9 ian. 2011

INCONSISTENTA IN REALITATEA UMANA

Perceputa dincolo de cuvinte, o definitie a realitatii propriu zise isi gaseste explicativul in palpabilitatea elementelor care se regasesc intotdeauna in fiecare dimineata. Cand o intreaga existenta ai fost constrans sa locuiesti intr-un spatiu ingust, eliberarea de gratii iti trezeste un sentiment de groaza absoluta deoarece atunci intr-adevar lumea ti se pare gigantica. Cand, incomensurabil deslusesti cu insistenta unui nou nascut intregul ca pe o jumatate de intreg, totul iti compare ca fiind indescifrabil. Perceptia vastitatii este acceptata divers de fiinta umana. Spre ceea ce nu poti accede iti compare ca un infinit, un spatiu nemasurat in clipe care sfideaza inimaginabilul si intreaga logica a unei fiinte. Noi insine percepem lumea ca intreg, dar a se retine, lumea din preajma noastra, lumea pe care o putem atinge cu privirea. Asta din cauza faptului ca in incomensurabil nu poti aproxima trecerea timpului. Timpul nu are bariere,cum spatiul fiind in continua expansiune nu are sfarsit, logic neregasindu-se in cadrul niciunui inceput. Cand insa ne propunem sa dibuim cel putin fractionar logicitatea unui univers finit, atunci o luam treptat treptat uzitandu-ne de descoperire. La fel cum un prunc isi descopera pentru prima data mainile, asta comparandu-i ca un sens cu mai multe straturi care incep a i se perinda prin fata imaginativului sau inca primordial de tanar. Nevoia adanca de a ne exprima ne transpune printr-o trecere inconstienta peste scenarii si scenarii, care de care mai inconsistente. Asemanator teoriei pasilor marunti omul degusta viata clipa de clipa mai aproape de constientizarea propriei firi. Cand, insa, ajunge la perceptia realului de ireal se opreste lasandu-se prada doar acestul realistic general valabil.Consistenta este totusi cea care primeaza intr-un ansamblu de valori, deoarece doar acesta o poti simti in causul palmelor. Tot ceea ce se descompune in sferturi de unghiuri si impune un studio al unui non real presupune un consum mai vast de esente. Cum astazi dorinta cea mai acerba este de a eradica gandirea logica creata in decursul a mii de ani de evolutie greoaie, tocmai in ideea de a stabiliza sensul la un adevar creat artificial, putem sa intelegem de ce astazi omenirea isi poarta cu greutate un somn al ratiunii pe umerii deja prea impovarati. Sclavagismul modern, are o singura diferenta vis a vis de cel antic si anume faptul ca in zilele noastre se doreste o reducere la absurd a intelectului. Redus la nevoia imperioasa de a se hrani si de a efectua operatiuni primare, restul functiilor cognitive sunt inghetate in absurd de informatie. Sa nu uitam ca o primate te imita, se complace pentru o lingura de aliment si priveste in gol. Incercarea mondiala de a distruge capacitatea umana de a gandi aproape a eradicat constiinta rationalului din fiinta umana. Si cum marea masa a intregului s-a complacut in aceasta dispozitie de control cvasi-absolut al unui univers de generalitate, restul mutantilor care au mai ramas incearca sa se regaseasca dimineata de dimineata in oglinda interioara. Ratiunea de exista prin gandire a devenit un stigmat. Astazi numai este indicat sa afirmi ca te infrupti prin prisma realului. Astazi cel mai indicat este sa gusti tacerea printre cuvinte, altfel intreaga ta fiinta interioara este in pericol de secularizare fortata, pentru ca omul trebuie sa redevina maimuta, iar maimuta trebuie tinuta in cusca propriei sale fiinte. Prinzonieri in noi insine.

6 ian. 2011

IUBIREA DIN CADRUL CERCULUI

Dincolo de toate cuvintele din lume am incercat sa aflam perfectiunea ca si intreg nu ca si concept. Teologic, perfectul este apanajul zeilor deoarece intr-un fel s-au intr-altul netezimea, sensul conceperii acestui sens imagineaza parca acea forma geometrica absolut autentica si anume cercul. In esenta lui, cercul este un perfect realizat din doua jumatati imperfecte. Desi daca am sta sa cugetam putin, ar aparea intrebarea cum e posibil ca doua arcuri de cerc sa fie imperfecte. Raspunsul nu isi gaseste adevarul in forma ci in conceptul non formei. Deoarece forma iti arat brut consistenta ei palpabila in timp ce non forma unui arc de cerc iti presara concentric in fata propriilor tai ochi adevarul general valabil ca ambele arcuri de cerc sunt imperfecte din punct de vedere senzorial. Unul dintre cele doua, sa fie o idee mai strangulat imagistic si deja cercul devine imperfect. Ca si forma geometrica palpabila,exclus ca fiind preluata si explicata matematic, cercul simboliza perfectiunea autentica in conceptia vechilor greci. Si culmea culmilor este ca, dincolo de explicativul literar, perfectul isi gaseste forma in tot ceea ce se intrepatrunde cu lumea noastra externa sau interna daca este sa o luam altfel. In fond sa nu uitam nasterea. Logicitatea acesteia tine de sfera mentalului nu? Adica este firesc ca orice fiinta vie din acest intreg sa se inmulteasca. Se prea poate. Insa adevarata frumusete nu rezida in ideea crearii de alta viata ca factor eminamente apartinator al unei rase cu mentalul sau colectiv ci a ideii in sine. Aparitia unei alte fiinte, dintr-o fiinta vie reprezinta de fapt un adevar perfect rotund. Practic, cu alte cuvinte, perfectiunea reprezinta sau se reprezinta in fiecare gest marunt, in fiecare respiratie, in vesnicul clipit, dincolo de sarut sau zambet. Umanitatea astazi, din nefericire tine sa se oranduiasca in a explicita perfectiunea prin modul brut, calibrat doar la ratiunea de a exista pur si simplu. Rosturile intregii sale esente dispar in neant non verbal. Si uite asa gasesc eu iubirea ca si concept, ca si forma extrapolata a unor cercuri perfecte din arcuri de cercuri imperfecte intr-un intreg rational sau perfect irational. Si oricum am intoarce aceasta idee pe o fata sau pe cealalta raspunsul este doar unul singur. Dragostea intre doi oameni este perfecta tocmai datorita imperfectiunii celor doua entitati care respira impreuna, clipesc impreuna, rad impreuna, mor impreuna.

JURNALUL UNUI DASCAL `Superficialitate`

In Europa explodeaza peninsula cu tot cu Napoli in timp ce la noi un mare om mare caracter, vorba marelui Caragiale isi demonstreaza in sfarsit, dupa lungi tegiversari apartenenta la rangul fiintelor dotate cu rat si exemplifica cu adanc aplomb scoala de la Sorbona si un doctorat luat in Teologie mai mult ca sigur la FF, nu de alta dar ilogicitatea exprimarii bardului demonstreaza inca odata dragi romani cine era cat pe ce sa ajunga mai acum ceva anisori presedintele acestei tarisoare uitate de toti zeii. Ilici am avut, tapi la fel, anormali teologiti era cat pe ce sa gustam si acum avem un expert sticlist specialist in vanzari de vaporase si expert in autostrazi. Romanitatea a pierdut tot ceea ce insemna acel strop aproape neinsemnat de valoare, de cultura de civilizatie lasand in locul sau un imens vid. Nonsensualitatea si superficialitatea cu care fiecare dintre noi privim astazi viata tradeaza lipsa unei discipline personale, lipsa cvasi-totala a unei personalitati definitorii a ceea ce ar trebui sa ne concretizeze ca fiinte ale acestui spatiu. Pentru ca deja devine aproape imposibil de suportat aceasta nonsalanta care confera dreptul fiecarui analfabet sa se afirme intr-o societate de analfabeti guvernati potrivit ideii daca voi nu ne vreti nici noi nu va vrem pe voi ci doar averile voastre, slujbele voastre, vietile voastre. Macar acum in ceasul al doisprezecelea, scoateti-va capetele din nisip ca niste struti orbi ce sunteti si spuneti un NU intregului rahat ce va guverneaza intreaga existenta. Oricum stiu clar ca eu vorbesc, eu ma aud, in fata mea nimic in spatele meu nimic, nici tipenie.

4 ian. 2011

ARBORI DE CRISTAL: JURNALUL UNUI DASCAL `Fata Morgana`

ARBORI DE CRISTAL: JURNALUL UNUI DASCAL `Fata Morgana`: "Anul 2011 a ajuns taraindu-se la noi. An nou, promisiuni noi. Din nou in aceasta tarisoara uitata de Dumnezeu alesii trag mata de coada cu p..."

JURNALUL UNUI DASCAL `Fata Morgana`

Anul 2011 a ajuns taraindu-se la noi. An nou, promisiuni noi. Din nou in aceasta tarisoara uitata de Dumnezeu alesii trag mata de coada cu promisiuni deja din ce in ce mai fanteziste care daca nu au reusit sa se concretizeze in ultimii 20 de ani au termen limita sa se indeplineasca in exact 12 luni. Probabil cei peste sase miliarde de euro ce se vor imprumutati de prea iubitul nostru regim, se vor folosii pentru definitivarea de drumuri fanteziste care in fond, pe hartie arata in de-a dreptul promitator. Partea ametitoare este reprezentata de enormitatea cumulata a acest ineptii ambulante care in orbitorul lor portocaliu numai sesizeaza apartenenta de orice sistem de normalitate. Daca dl Isarescu mai reuseste sa faca minuni ca in anul precedent probabil doar in anul cataclismic 2012 ne declaram si noi supusi, falimentul, deja prezent. In fond hai ca nu pare mult 70 de miliarde de euro datorie externa, asa ca mai bine marele strateg si intaiul economist al tarii o va rotunji la 100 de miliarde de euro, in asa fel incat sa concuram cu marele prieten de la vest. Asadar dragi romani, anul nou 2011 ne va aduce autostrazi pe planse de A3, 15000 de someri care depasesc dimensiunile hartiei logic, si vor fi exact dublul sumei, dar asta nu e problema pentru romani nu-i asa? In fond, oameni buni ne tot chinuim sa intram in cartea recordurilor cu diveresele aberatii postate ca fiind recorduri, cand, culmea vom ajunge pur si simplu fara prea mari eforturi acolo. Tara cu aproape 10 milioane de someri din 10 milioane de locuitori cati au mai ramas din sentiment patriotic ca si subsemnatul, in care doar parlamentarul, presedintele de consiliu judetean si primarul, pot deveni fara niciun examen avocat putand sustine cauze in justitia devenita un cotet generalizat in credinta ca, fata morgana e una si aceeasi persoana cu doamna justitie legata la ochi si cu dopuri in urechi. Azi maine construim pentru romani locuinte duplex pe luna prezentate cu insistenta nonsensuala de blondine sigilate in fond de ten cumparat din banii publici. Toate acestea fiind spuse,pana data viitoare va doresc tot binele din lume si grija cum cheltuiti banutul din somaj....

3 ian. 2011

JURNALUL UNUI DASCAL

Stiti ce este mai grav in tarisoara asta a noastra? Pe langa tot nonsensul generat de obtuzitatea umana care am sentimentul ca este deja obisnuita sa inlocuiasca o dictatura a unui incult cu cea a unuia care a terminat pe pile liceul si doar in tangaj isi pastreaza echilibrul, ca urmare a hranei administrate perfuzabil tot ceea ce mai conteaza astazi este cum sa nu iti pierzi sansa la viata desi nu exista nicio sansa la viata. Va intreb pe voi cei care inca mai ganditi logic, rational, cum este posibil sa acceptati hohotelile unui presedinte ce va desconsidera in fata unei lumi intregi, ce cheltuie intr-un drum cu elicopterul cat un profesor intr-un an intreg? Si anul asta mai zboara 15000 de fraieri si tot asa pana cand o sa fim o tara de someri, cocalari si curve. Fratilor eu inteleg ca suntem intr-o criza perfect generalizata si intentionat plasata in tarile de mana a 8, pentru ca sa fim seriosi Romania este doar o trista amintire a ceea ce a fost odinioara. Oricum stiu cert ca acesti 20 si ceva de anisori de la lovitura de stat al lui taica Ilici, atat de mult a-ti fost indoctrinati de ideea de libertate incat astazi am ajuns exact in stadiul I si anume:
 un oligofren cu ratiunea unei gaini. Mananc,cac, votez

IMAGINEA IMAGINATIEI

1 ian. 2011

FREAMAT


te-ai redefinit in freamat de ape aproape surd gustand ecoul
dintr-un colt de cerc necunoscut
si nestiute linisti strecurate-n gand de iarna
inmarmurit-au coltuite-n randuri de scrisori
iubito, din crepuscul mai zambeste luna
cu gust de dimineata alba prin ferestre,
si niciun nume incaruntit in soapte nu-ti mai spune
noapte buna