IUBIREA DIN CADRUL CERCULUI

Dincolo de toate cuvintele din lume am incercat sa aflam perfectiunea ca si intreg nu ca si concept. Teologic, perfectul este apanajul zeilor deoarece intr-un fel s-au intr-altul netezimea, sensul conceperii acestui sens imagineaza parca acea forma geometrica absolut autentica si anume cercul. In esenta lui, cercul este un perfect realizat din doua jumatati imperfecte. Desi daca am sta sa cugetam putin, ar aparea intrebarea cum e posibil ca doua arcuri de cerc sa fie imperfecte. Raspunsul nu isi gaseste adevarul in forma ci in conceptul non formei. Deoarece forma iti arat brut consistenta ei palpabila in timp ce non forma unui arc de cerc iti presara concentric in fata propriilor tai ochi adevarul general valabil ca ambele arcuri de cerc sunt imperfecte din punct de vedere senzorial. Unul dintre cele doua, sa fie o idee mai strangulat imagistic si deja cercul devine imperfect. Ca si forma geometrica palpabila,exclus ca fiind preluata si explicata matematic, cercul simboliza perfectiunea autentica in conceptia vechilor greci. Si culmea culmilor este ca, dincolo de explicativul literar, perfectul isi gaseste forma in tot ceea ce se intrepatrunde cu lumea noastra externa sau interna daca este sa o luam altfel. In fond sa nu uitam nasterea. Logicitatea acesteia tine de sfera mentalului nu? Adica este firesc ca orice fiinta vie din acest intreg sa se inmulteasca. Se prea poate. Insa adevarata frumusete nu rezida in ideea crearii de alta viata ca factor eminamente apartinator al unei rase cu mentalul sau colectiv ci a ideii in sine. Aparitia unei alte fiinte, dintr-o fiinta vie reprezinta de fapt un adevar perfect rotund. Practic, cu alte cuvinte, perfectiunea reprezinta sau se reprezinta in fiecare gest marunt, in fiecare respiratie, in vesnicul clipit, dincolo de sarut sau zambet. Umanitatea astazi, din nefericire tine sa se oranduiasca in a explicita perfectiunea prin modul brut, calibrat doar la ratiunea de a exista pur si simplu. Rosturile intregii sale esente dispar in neant non verbal. Si uite asa gasesc eu iubirea ca si concept, ca si forma extrapolata a unor cercuri perfecte din arcuri de cercuri imperfecte intr-un intreg rational sau perfect irational. Si oricum am intoarce aceasta idee pe o fata sau pe cealalta raspunsul este doar unul singur. Dragostea intre doi oameni este perfecta tocmai datorita imperfectiunii celor doua entitati care respira impreuna, clipesc impreuna, rad impreuna, mor impreuna.