Ceea ce nu am reusit sa inteleg niciodata a fost este si va ramane incompetenta umana in a se disciplina pe sine insasi. In a se educa sa parvina pertinent pe piata de desfacere a liberului arbitru in contextul in care ar trebui sa diferentieze realitatea de virtualul non-palpabil. Insa intr-un mod fatis trateaza cu cea mai mare inconsistenta posibila propria lor realitate reducand la absurd fiecare inteles si mai apoi educandu-l sa devina un adevar general valabil.
Ori tocmai acest aspect nu isi gaseste locul intr-o incercare de rationare, logica. Pur si simplu se distorsioneaza intr-o forma de exprimare vizuala, non-verbala, de expresionism autentificat de la persoana la persoana. Devine o vorbarie inutila despre un subiect devenit deja un tabu. Noi oamenii ne obisnuim sa ne vindem unii altuia vrajeli in care ajungem sa credem ba chiar sa ne intrepatrundem la un moment dat. Si in realitate totul nu este nimic mai mult decat colb aruncat efectiv in ochi. Ne place sa ne mintim si sa suferim de reciprocitate, ne place sa ne cunostem de suprafata deorece este perfect logic sa nu incercam sa ne dezvaluim nimanui sufletul, ne place sa ne suspectam unii pe altii si ne acordam un pustiu de incredere care in realitate abia se strecoara pe furis. Ne place sa credem ca ne place. Credem cu tarie in cuvinte dar uitam principiul faptelor. Ne strecuram printre vorbe cum se unduie pestele prin apa. Totul se sprijina intr-o suprafata creata de imaginativul nostru si se doreste a fi punctul de plecare care ar trebui sa desavarseasca cercul nostru stramt.
Insa adevarul este ca nu il recunostem ca apartinanadu-ne noua insine. Suntem prea robotei sa ne mai pese de adevarul din fata noastra. Credem in basme, ba chiar le fabricam tocmai in ideea de a ne sprijini mai bine realitatea noastra creata artificial. Virtutea astazi a ajuns o virtute. Stiu ca este absurd ce spun, dar in sinea voastra toti va loviti de exact aceleasi aspecte. Viata nu este nimic altceva decat o puzderie neinsemnata de mesaje scrise trimise spre a disimula realitatea noastra proprie.
Asadar: -- Salut, numele meu este Daniel si sunt dependent de absurd, de versurile rostite in tacere, de non forma, de non-sens, de respirat cuvinte prin prisma ta, a mea, a lor....
Atunci cand mi-o trag nu ma gandesc la nimic. Mi se goleste mintea. Castig timp, da, foarte important. Cu timpul mi-am dat seama ca nu ma mai ajuta. Si-am plans nestiind cine sunt. Am descoperit ca durerea poate alina, ca restrictiile pot elibera, ca o vorba blanda soptita la ureche imi poate ingheta sangele in vene de frica, ca un “te rog” spus insinuant te indatoreaza, ca ingenuncheatul nu inseamna intotdeauna esec, ca intunericul poate aduce revelatii, ca lipsa aerului te poate face sa plutesti si sa depinzi de asta ca sa poti merge mai departe. Am invatat ca unii oameni te iubesc pentru ca le faci rau, ca abandonul sinelui aduce trairi necunoscute mie pana acum, ca o cearta nu inseamna numai ura. Am vazut ca un raset nu inseamna musai bucurie ci poate insemna un strigat de ajutor si neputinta. Am vazut lacrimi mari rostogolindu-se din ochi ca semn de multumire si placere. Am vazut daruire fara oprelisti, am vazut vieti pe tava, am vazut oameni goi fara armura necesara supravietuirii. Am vazut oameni singuri cu ei insisi agantandu-se de speranta ca fiind ultima izbavire, ultima sansa de a simti ceva intr-un suflet de mult ratacit. Oameni care nu se dau batuti si care vor doar…sa simta. Oameni care scormonesc infrigurati si nu mai gasesc inauntrul lor nimic care sa vibreze. Si-asa isi negociaza trupurile si sufletele, isi pedepsesc mintea fortand-o intr-un ultim zvac. Ma aflu printre ei.
RăspundețiȘtergereSunt momente cand ma plac si mi-e bine cu mine. E liniste. Urmeaza apoi momente lungi, mult prea lungi cand parca ar cobora o ceata apoasa si densa care-ti ia si ultima suflare. O ceata ce ma lasa doar cu mine. Atunci vine momentul in care tre sa stau de vorba cu mine, sa ma privesc inauntru si realizez ca sunt eu dar diferit, singur si cu toata lumea, si stiu ca undeva departe mai e cineva ca si mine....dependent de speranta
Asadar.....