TIMP...DE OAMENI

Te-am reintalnit intr-o clipa singulara, intr-un colt uitat de seara. Erai la fel de frumoasa ca si in amintirile mele. Neschimbata. Chipul bland iti era aproape ideal acoperit de o suvita rebela din parul tau, care nu lasa decat sa se intrevada foarte delicat frumusetea diafana care te insotea asemeni unui parfum tainic. Te preumblai parca, fara sa atingi deloc pamantul, pluteai in pasul tau de blandete neasemuita precum o atingere de vant.

                        In fata ta, timpul inceta sa mai existe, reducandu-se voit la o neinsemnata notiune. Chiar si eu insumi ma regaseam in baza acelei notiuni, degustand cu mult aplomb o magnifica uitare de sine.

n      Imi era dor de tine sa stii….(“i-am spus cu glas tacut”)

n      Nu poti sa manifesti dor nespus de o fotografie Dane( “mi-a raspuns cu glas din glas de vant”)

n      Iubesc fotografia aceea….(“ca un zumzet de lumina”)

n      Tu nu stii sa iubesti, nu stii decat sa definesti o notiune care ar aduce cu asta(“ce e trecut trecut sa mai ramana”)

n      Stiu doar ca existi acolo in mintea mea, un sursur delicat de apa(“cu raceala de cuvinte”)

n      Ti-ai pierdut mintile…(“ fara glas”)

Si iata cum timpul incepe a se revarsa spargand in tandari notiunea ce-l tinea captiv pret de o clipa singulara, curgand in nesimtire neoprit de nimeni. Nici o bariera nu-l precede in scurgerea-i navalnica, nici un pustiu nu-l seaca de putere. Nici noi nu il oprim din evadarea lui si ne precede-n simturi, in judecata, in semne, in intrebare. Ne regasim aievea in loc privat de timp, de freamat sau durere…..