SCRISOAREA UNUI MURIBUND
Nu este o scrisoare de adio. Nici măcar un testament. Nu m-am sinucis. Am murit de tristeţe. În fiecare linguriţă de clipă am murit puţin câte puţin. Viaţa în raţiune nu a mai rămas pentru mine. Nejustificată ar fi fost o viaţă logică, plecată din prisma primului punct, desăvârşită într-un prim pas spre infinit. Cum acest pas nu poate fi măsurat în lungimea vieţii unui om, de ce aş fi eu acest om?! De când este imperios necesar să fiu eu partea cea mai importantă din fiecare minut acordat ţie?! Pentru a respira prin ochii mei de fiecare dată când dormi adânc în patul nostru de aripi?!
Îţi dai seama cât de bizar e comparată toată chestiunea aceasta în contextul în care astăzi aşteptăm să treacă mâine, numai de dragul de a ne fabrica amintiri. Ne regăsim întreţinându-ne în aceeaşi voce care ne subjugă realitatea noastră fabricată şi nu mai deosebim ziua de întuneric şi seara de dimineaţă. Când ajungi după o viaţă întreagă de sclavagism declarat în faţa tuturor celor ce ne-au cerut luna de pe cer, dragostea mea, astăzi am devenit atât de laşi să ne mai cerem drepturile primelor noastre vise, încât nu mai este deloc ciudat să nu ne regăsim pe noi înşine. Gândeşte-te, iubită pierdută în cadrilater de amăgire, ce lucruri măreţe am iubit cândva, demult, când nu protestam din genunchi la cerul ăsta prea portocaliu din rest de iarnă. Gândeşte-te în amintirea bătrânilor noştri Cahul si Ismail, alungaţi din prea multă dăruinţă iadului rusesc şi preaiubitei tale Molda, acea inimă pierdută care încă îşi mai zbate tristeţea pierderii surorii sale prea blândă Bucovina. Plâng inimi de regine, iubito, îngropate în Balcicul din bătrân pământ strămoşesc.
Nu mai există niciun sâmbure de înţelegere deoarece tot acel întreg de care îţi spuneam a catadicsit să se întrepătrundă într-un nonsens din ce în ce mai tulbure, şi-a descoperit latura distrugătoare, plină până la refuz cu acel fanatism refulat în tendinţe de dictatorial, dar un dictatorial ce suprimă clasa gânditorilor, lăsând în preajmă doar pe cea a veritabilului pupincurist ce se vinde fericit pe treizeci de ani oricărui care îi aruncă o bucată de pâine. Tocmai din acest motiv sufletul meu se usucă tremurat, se prăbuşeşte în el însuşi, cade pradă licuricilor de lampă veche.
Am murit de tristeţe, fără niciun freamăt. De niciunde nu se mai întrevede lumina codrilor tăi şi foşnetul apelor tale. Pentru că tu, draga mea, noi, nu ne mai regăsim în niciun colţ de noapte, în niciun ţipăt de zi. E doar un nimic veritabil.
Drept urmare, somn uşor la toată lumea…
"- Fa, io daca ma-nervez plec la Londra de sarbatori
RăspundețiȘtergere- Pleci o pula … asta fu sotia
- Ce Londra mah? La care Londra pleci mah? .
O sclipire de otel se vede de undeva dintre scaunele masinii
-Pleci fara mine?
-Ce pula mea faci acolo, esti nebun?
-Plec sa scap, fa timpit-o de rahatul asta de tara, omoara cu zile...
-Si eu raman aici singura? Pleci la dracu sa te ia de nebun, aici mori cu mine
-Plec fa, mi scarba de tot ce este in jur, si ma uit in ochii ei........"
Si ma trezesc....Doamne ajuta nu am murit. E doar un cosmar sinistru, acel cosmar de fiecare sera de cind am plecat din tara, si imi este frica sa nu ajung iar in acel cosmar zilnic pe care l-am trait in ultimi ani. Poate tu ai facut un testament fara sa mori...esti muribund, dar eu nu sunt cumva mort si ma uit la viata mea de sus si ma astept sa RENASC?
Tot timpul stau ca un arc si astept. Nu fac nimic in ideea ca ceea ce va sa vina sa ma prinda pregatit. Simt ca ceva trebuie sa se intample … si e aproape. E aproape de ani de zile dar intarzaie sa vina. Ma tot gandesc la fel de fel care au revelatii ce le schimba intreaga viata si-i invidiez. Asta cred ca astept revelatia a ceea ce sunt si ce trebuie sa fac cu viata mea. Revelatie insotita de impacare, de liniste, de relaxare de siguranta a ceea ce sunt. Viata mea nu a fost una rea, sau nu mai rea decat a multora. Viata mea a fost dintotdeauna o alergatura si-un zbucium de a ma impaca pe mine. Imi tot dau chestii ca ofranda … devorez totul cu o pofta nebuna, oameni, dragoste, sex, orase, apartamente si niciuna nu mi se pare potrivita mie si-alerg … si-astept …Ma vad torcand langa o femeie in pat cu nasul ascuns pe gatul ei. Simt visceral uneori dorinta de a iubi si a fi iubit, de a-mi intoare capul intr-un pat si a o privi pe ea, de a intinde o mana peste ea si a sti ca nimic rau nu mi se poate intampla, pentru ca sunt liber si O astept.....SA RENASC.
prietene cel care este pe moarte, nu este romanul, deoarece pe acesta nu il doare nici macar in cot. Lui ii merge bine in Romanica. Cea care moare este insasi tara cu crezul sau, cu toata esenta ei. Ea moare si moare ciuntita impartita, vanduta.
RăspundețiȘtergere